top of page
Curatenia Inteleptilor - editia 1.png

Curățenia de Primăvară a Înțelepților

1 aprilie - 30 aprilie

 

Cum să eliberezi spațiu fizic si mental în jurul tău, cu recunoștință și acceptare, pentru a te bucura de spatiu liber și a face loc lucrurilor noi pe care le dorești în viața ta. 


Si toate astea sub forma unui joc în care ai ocazia să te observi în acest proces de eliberarea a spațiului - Pentru că eliberarea spațiului fizic nu e niciodată doar despre asta, ci este și despre eliberarea spațiului mental. 

Acest joc este pentru tine dacă...

​Răspunsul e "da" la oricare din întrebările de mai jos și ești dispusă să faci o schimbare în acest sens:

  • Vrei să ai mai mult spațiu în liber (fizic si mental) în jurul tău, în casa ta, în dormitor, bucătărie sau pe birou?

  • Eviți anumite locuri din casă tocmai pentru că s-au adunat prea multe și nu știi de unde să începi să faci curat?

  • Uneori ai senzația că ești copleșită de câte lucruri sunt adunate prin casa ta?

  • Tot amâni de luni de zile să te apuci si asta te apasă, dar nici nu stii de unde să începi si cum să nu renunți când ți se blochează mintea? 

  • Îți dorești un grup de susținere în a trece la fapte când vine vorba de curățenie și eliberarea spațiului tău?

Despre ce e vorba?

În luna aprilie, timp de 30 de zile, ai ocazia să te alături unui grup de Înțelepți și Înțelepte, pe WhatsApp, care vor să facă niște curățenie de primăvară în propria lor viață (atât fizic, cât și mental), eliberând cu recunoștință acele lucruri care încă mai sunt viața lor (și stau acolo de ceva vreme), dar nu mai sunt folositoare în prezent, ci doar ocupă spațiu.​

Fiecare participant din grup are de găsit zilnic un număr de obiecte pe care să le elibereze și până seara să lase un mesaj pe grup cu ce a eliberat (sau o poză cu ele și să spună câte sunt). Și dacă vrei să ne împărtășești si un aha, ar fi minunat, pentru că Înțelepții sunt molipsitori și învață unii de la alții, prin puterea exemplului.

În fiecare dimineață, voi trimite pe grup un mesaj despre:

  • cum ar putea să te împiedice Sabotorii în acest proces sau

  • ce puteri ale Înțeleptului poți folosi pentru a continua curățenia sau

  • sfaturi practice despre cum poți face curățenie

Uite aici câteva exemple:

Cum funcționează jocul "Curățenia Înțelepților"?

​Recomandarea este:

  • În Ziua 1 > găsești 1 lucru pe care îl eliberezi din viața ta cu recunoștință 

  • În Ziua 2 > găsești 2 lucruri pe care le eliberezi din viața ta cu recunoștință 

  • În Ziua 3 > găsești 3 lucruri pe care le eliberezi din viața ta cu recunoștință 

       ....

  • În Ziua 29 > găsești 29 lucruri pe care le eliberezi din viața ta cu recunoștință

  • În Ziua 30 > găsești 30 lucruri pe care le eliberezi din viața ta cu recunoștință

 

În total, ar fi 465 de lucruri - îți dai seama cât loc vei avea în jurul tău?

Crezi că sunt prea multe de eliberat? 

  1. Nimeni nu te fugărește și nu te ceartă dacă nu eliberezi cât e recomandat - pentru tine le eliberezi, numărul zilnic e cel recomandat, însă tu poți elibera mai multe sau mai puține, după cum îți e ție de folos. Împortant e să nu renunți și să revii, folosind creativitatea și recunoștința pentru a găsi lucrurile de eliberat.

  2. Dacă termini cu toate lucrurile fizice, poți trece si la cele digitale. Sigur ai poze și aplicații pe telefon care ocupă spațiu, nu?

  3. Pe lângă programul full, există și 2 variante cu zile mai puține - pentru 14 zile și 21 de zile (citește mai jos). Tu alegi ce e cel mai potrivit pentru tine.

Cum a fost în martie la "Curățenia Înțelepților"? (ediția 1 din 2024)

Împreună cu 11 femei curajoase am eliberat în martie 2024

  • peste 1800 de lucruri fizice și

  • peste 7500 de lucruri digitale

  • în doar 20 de zile (încă nu am încheiat cele 30 de zile, deci vom mai elibera încă pe atâtea).

Curatenie (10)
Curatenie (6)
Curatenie (20)
Curatenie (27)
Curatenie (19)
Curatenie (16)
Curatenie (15)
Curatenie (14)
Curatenie (13)
Curatenie (12)
Curatenie (32)
Curatenie (11)
Curatenie (9)
Curatenie (8)
Curatenie (5)
Curatenie (2)
Curatenie (3)
Curatenie (1)
Curatenie (4)
Curatenie (29)

După cum vezi, unele au putut participa doar câteva zile, altele s-au alăturat pe parcurs. Oricum a fost cazul, fiecare a eliberat, în ritmul său ce avea nevoie să elibereze.

 

Și împreună am făcut muuuult spațiu liber în jur.

Întrebări frecvente

Care pot fi aceste "lucruri de eliberat"?
  • Hârtii / pixuri / obiecte de pe birou

  • Cărti / CD-uri / obiecte din bibliotecă

  • Haine / accesorii / obiecte din dressing si dormitor

  • Căni / farfurii / obiecte din bucătărie

  • Chestii din beci / congelator / balcon / dulapuri care stau acolo de muuultă vreme si nici nu mai stii de ele

  • Piese de mobilier / orice alte obiecte din casă / curte / gradină / balcon / hol / cămară

  • Lucruri primite / cumpărate / împrumutate, că "poate intr-o bună zi le voi folosi" 

Dacă termini de eliberat toate lucruri fizice care nu îti mai sunt de folos, poți să te duci si spre spațiul digital. Dar hai să vedem mai întâi dacă ajungi acolo.

Ce nu se consideră "lucru de eliberat"?
  • Lucrurile pe care le arunci în mod uzual la gunoi (ambalaje, coji de fructe, resturi din farfurie, șervețelele folosite etc). 

  • Lucrurile pe care le iei din casă și le duci în beci / la mama / la țară / la vecini să le țină etc.

  • Orice obiect se consideră că a fost eliberat din viata ta doar dacă nu mai este prezent în spațiul tău.

Cum pot elibera aceste lucruri din viata mea, pentru a crea spațiu?
  1. Donându-le (în fiecare oraș există centre de donat - de exemplu: Bucuria Darului în Brașov)

  2. Aruncându-le (reciclează pe cât posibil sau lasă lucrurile refolosibile la ghena de gunoi, într-o cutie)

  3. Punându-le de vânzare pe Olx (sau site-uri similare) sau la garage sale-uri.

  4. Înapoindu-le celor ți le-au împrumutat (dacă e cazul)

  5. Oferindu-le cadou (dacă sunt noi nouțe, poate cineva se bucură de ele și chiar le folosește)

 
Ce fac dacă îmi e greu să mă despart de anumite lucruri?
  • Uneori e greu să te desparți de anumite lucruri dragi. Încearcă să le mulțumești cu recunoștință, spunându-le că dorești să treci la o altă etapă a vieții tale și vezi dacă se schimbă ceva.

  • Dacă tot este greu, nimeni nu te obligă să te deparți de acel obiect - poate mai are să te învețe o lecție.

Ce fac dacă sunt zile în care nu pot elibera (concediu, oboseală, îmbolăviri)?
  • În primul rând: Nu se așteaptă nimeni să faci perfect acest program. Realitatea e că vor fi zile în care vei elibera mai multe și zile în care vei elibera mai puține sau chiar deloc.

  • Poți gândi strategic, să pui în avans obiecte la vânzare, de la începutul lunii.

  • Dacă te apuci de ordine în bibliotecă în ziua 5 si găsești 20 de cărți de eliberat, poti elibera în acea zi 5 cărți si să pui restul de 15 cărți pentru zilele viitoare (sau zilele anterioare). 

Ce fac dacă văd ceva ce mi-aș dori și eu de la alt participant?
  • Dacă vezi la altcineva ceva ce ai vrea în viața ta, gândește-te bine, jocul este despre a elibera spatiu timp de o lună, nu despre a elibera si a umple imediat.

  • Dacă totusi simți că e ceva care vrea să vină în viața ta, ai dreptul la maxim 3 lucruri pe parcursul întregului joc, pe care să le aduci din spațiul altcuiva în spațiul tău. Bineînteles, dacă dorește și cealaltă persoană să ți le dea. Îi poți scrie în privat și vă înțelegeți ca doi Înțelepți ce sunteți.

Regulile grupului

  • Nu ne judecăm pe noi înșine și nici pe ceilalți din grup (fiecare e diferit și are provocările sale, când vine vorba de spațiul său). Fiecare merge în ritmul său și eliberează ce consideră că e de eliberat.

  • Nu ne dăm sfaturi decât dacă ne sunt cerute - tocmai pentru că suntem diferiți, ce funcționează pentru tine e posibil să nu funcționeze pentru altcineva.

  • Ne susținem unii pe alții, și dând o inimioară / un like / orice emoticon simți că se potriveste la mesajele de pe grup

  • Pentru a nu avea un șir lung de mesaje zilnice, te rog să grupezi mesajele pe care vrei să le transmiți pe grup. Să ne bucurăm de acest spatiu liber și în grup, fiind mindful si ecologici, pentru a avea unde să pună fiecare din energia Înțeleptului propriu și descoperirile sale.

Ce spun cei care au trecut prin program?

"Am mai mult spațiu liber!!! Câștigul principal este formarea obiceiului de a renunța la ce nu am nevoie si a celui de a elibera spațiul. Se creează liniște și spațiu la nivel mental!"

"Celor care vor să se alăture grupelor viitoare le-aș spune să se alăture și să își dea voie să cunoască Sabotorii și vocile interioare."

"Mi-au plăcut mult mesajele zilnice de dimineață! Trebuie să recunosc că mă trezeam dimineața si mă întrebam "ia să văd, oare ce ne-a mai pregătit azi Nadia?""

"Am întâmpinat situații când nu am avut timp, dar am zis că le iau treptat. Am apreciat susținerea necondiționată a Nadiei."

"Recomand pentru că îți crește încrederea în tine, dacă îl urmezi. E acel lucru mic pe care îl faci zilnic si îți iese si ești foarte mulțumită că ți-ai respectat promisiunea față de tine."

"La un moment dat nu mai stiam la ce să renunt. Dar am insistat și am eliberat și de la birou, inclusiv acele lucruri pe care le țineam pentru “mai târziu” sau "să fie acolo..."

"Mi-au plăcut foarte mult explicațiile despre Sabotori de pe parcurs."

"La capitolul haine, mi-a fost greu să accept că unele piese fistichii n-o sa mai fie în veci purtate, deși poate au costat mult când le-am luat sau mi-au fost alături în momente sau locuri importante din viață. Cum am renunțat la ele? 1. Cu ușurare, când le-am găsit un nou stăpân. 2. Cu recunostință, când mi-am dat seama că oricum vor rămâne în amintirea mea... nu-i nevoie să-mi mai ocupe si dulapul :)"

"Mi-a priit foarte mult spiritul de comunitate. Pentru o mamă a 2 pitici mici... this means a lot!"

Alătură-te Curățeniei Înțeleptilor din Aprilie 2024

Te aștept să te alături până pe 30 martie, completând formularul de mai jos. Pentru că pe 1 aprilie începem Curățenia Înțelepților (si nu e păcăleală).

P.S. Curățenia merge mai bine alături de prieteni, așa că dacă mai ai o prietenă/prieten care vrea să se alăture, primiți ambii un discount de 20% din prețul întreg.

Care variantă ți se potrivește cel mai bine?

Mulțumesc pentru înscriere, te voi contacta în maxim 24 de ore

bottom of page